Odată cu procesul meu interior, am început să observ din ce în ce mai mult. Oameni, gesturi, emoții, gânduri. Iar citind Suflet neînlanțuit de Michael A. Singer, am regăsit o perspectivă și mai amplă asupra Observatorului. O prezență constantă, liniștită, care rămâne acolo indiferent de ceea ce se întâmplă în interiorul sau în exteriorul meu.
De foarte multe ori, în ultimii ani, a apărut pentru mine ideea că pot să-mi observ propriile gânduri. La început, o înțelegeam doar teoretic. Însă, cu timpul și cu multă practică, am început să o trăiesc cu adevărat. Să pot vedea clar diferența dintre gând și cel care îl observă.
Am citit multe materiale pe această temă și, din fiecare, am înțeles același adevăr simplu: nu sunt vocea din mintea mea, ci cel care o aude.
Relatia Subiect și obiect
Atunci când ești complet prins într-un gând, ești identificat cu el. Gândul devine tu. Dar în momentul în care poți spune:
„Privesc acest gând care spune că nu sunt suficient.”
se creează o separare.
Subiectul (cel care observă) se desprinde de obiect (gândul).
Și în această distanță se naște libertatea.
Observatorul nu analizează, nu judecă, nu intervine. El doar vede. Ca o oglindă care reflectă totul, fără să rețină nimic.
A privi fără a te confunda
Practica observării e una a prezenței. Nu cere efort, ci doar disponibilitatea de a rămâne acolo, cu tot ce este.
Poți începe simplu:
Observ respirația.
Observ gândul care apare.
Observ reacția corpului.
Observ emoția care trece.
Fiecare clipă de observare conștientă te aduce mai aproape de tine, cel real. Nu de imaginea de sine, ci de acea prezență tăcută care există mereu, dincolo de conținutul minții.
Observatorul – poarta spre liniște
Când rămânem în rolul Observatorului, gândurile continuă să existe, dar își pierd puterea asupra noastră.
Nu mai suntem înlănțuiți de ele.
Nu mai trebuie să ne luptăm cu ce simțim, pentru că vedem că și emoțiile trec, precum norii pe cerul conștiinței.
Și, treptat, descoperim ceva uimitor: nu trebuie să ne schimbăm pentru a fi în pace.
Trebuie doar să vedem cu adevărat.
Privirea care vindecă
Adevărata transformare nu vine din control, ci din conștiență.
Când ne privim cu blândețe, fără să fugim și fără să ne judecăm, ceva profund se relaxează în interior.
Observatorul nu critică. El doar luminează.
Și în lumina lui, tot ce este nevăzut începe să se vindece.
Invitație către tine
Te invit să te oprești pentru o clipă și să te întrebi:
Cine este cel care observă acest moment?
Răspunsul nu vine prin minte, ci prin simțire.
Acolo, în liniștea aceea simplă, ești tu – conștiința care vede, care a fost mereu acolo, neatinsă de ce trece prin ea.
